Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2016

Browsing

BĂILE HERCULANE – Un proiect în valoare de zece milioane de euro, pe care Primăria Băile Herculane l-a depus mai demult la Compania Naţională de Investiţii (CNI), prevedea amenajarea unui Aqua Parc pe Platoul Coronini. Din acel proiect au rămas filmuleţul de prezentare şi speranţele Primăriei că, într-o zi, turul virtual va deveni real. Asta deoarece finanţarea a fost sistată din motive ştiute doar de cei de „sus”. În aceeaşi situaţie se află alte trei proiecte depuse de Primărie la CNI.

REȘIȚA – Elevii antrenorului Ion Roman vor întâlni în prima etapă din noul sezon echipa campioană, City’us Târgu Mureș, într-un meci care va avea loc luni, 5 septembrie, în deplasare, la Târgu Mureș.

CARAŞ-SEVERIN – Un record în domeniu a fost înregistrat în economia cărăşeană la bilanţul efectuat. De la apariţia actului normativ care oferă facilităţi celor care nu au mai condus vreodată o afacere, august 2016 a fost prima lună în care s-au înfiinţat, în Caraş-Severin, şapte societăţi cu răspundere limitată debutante (SRL – D).