REŞIŢA – Primăria Reşiţa a fost sesizată cu privire la producerea unei noi alunecări de teren la un imobil proprietate privată situat pe strada Murelor nr. 7 din municipiu.
GÂRNIC – Nicolae Tismănariu, primarul comunei Gârnic, ne-a vorbit despre investiţiile prioritare ale acestui an, printre acestea numărându-se şi asfaltarea drumului Padina Matei – Moldova Nouă.
REŞIŢA – Copiii de la Centrul de Zi „Maria“ din Reşiţa vor preda lecţia nonviolenţei în şcoală.
REŞIŢA – Miercuri şi joi, comunităţile germane din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin comemorează împreună, în cadrul unor ample manifestări organizate la Reşiţa, împlinirea a 70 de ani de la începerea deportării germanilor din sud-estul european în fosta Uniune Sovietică.
REŞIŢA – Deşi cercetarea este în continuare afectată de subfinanţare, la Reşiţa, domeniul şi-a dezvoltat noi muguri prin proiecte europene.
REŞIŢA – Cel puţin aşa aprecia deputatul Ioan Benga în deschiderea şedinţei de consiliu local de marţi, 27 ianuarie.
CARANSEBEŞ – La Caransebeș, 120 de hectare de pădure trec în domeniul public al municipiului. Administrația încearcă să le protejeze în acest fel de rețelele ilegale specializate în retrocedări.
REȘIȚA – Într-un meci din etapa a X-a (prima din retur) a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, Universitatea Reșița a învins marți după-amiază, pe teren propriu, pe CSS 2 Baia Mare, cu scorul de 35-26 (14-11).
REŞIŢA – Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Constanţa cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J Constanţa şi I.G.P.R – D.C.C.O. au efectuat un număr de 52 de percheziţii domiciliare în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Braşov, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigări şi plasare de monedă străină falsă.
REȘIȚA – Gruparea sportivă numărul doi a județului Caraș-Severin, după C.S.M.R., C.S. Școlar Reșița, a înregistrat rezultate bune și foarte bune și în anul recent încheiat.