MĂURENI – Un simplu gest făcut fără gândire prealabilă a dus la întocmirea unui dosar penal pentru o minoră de doar 13 ani.
REŞIŢA – Judeţul nostru s-a regăsit în topul naţional cu cele mai puţine cazuri pe acest segment. În condiţiile în care într-un judeţ limitrof tocmai a fost diagnosticat un profesor care a ajuns internat cu tuberculoză şi a pus în pericol sănătatea a sute de copii, în Caraş-Severin numărul de cazuri scade simţitor.
REŞIŢA – Faţă de unele judeţe limitrofe, timpul de aşteptare la Registrul Auto Român este mult redus.
REŞIŢA – Colegiul Tehnic Cărăşan, în colaborare cu Muzeul Banatului Montan şi Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” din municipiu organizează vineri o serie de activităţi ce au ca temă Unirea Principatelor Române, ce a avut loc la 24 ianuarie 1859.
REŞIŢA – Chiar dacă ne aflăm în plină perioadă de încasare a pensiilor, nu doar vârstnicii îşi achită, acum, dările.
REŞIŢA – Româncele care vor naşte începând cu 1 martie prin cezariană vor trebui să plătească în cazul în care serviciul medical este unul la cerere, şi nu unul în caz de urgenţă, potrivit Ministerului Sănătăţii.
REŞIŢA – Chiar dacă în teorie sunt la un click distanţă, instituţiile de stat pot bloca, prin birocraţie, până şi coada mouse-ului.
REŞIŢA – Împădurirea suprafeţelor de teren şi dezvoltarea infrastructurii forestiere vor putea fi finanţate prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru 2014 – 2020.
REŞIŢA – Marile centre urbane continuă să producă şomaj, în vreme ce micile oraşe vin cu posturile vacante.
ZĂVOI – Dacă lucrurile decurg în favoarea primăriei de pe Valea Bistrei, atunci banii europeni îi vor scoate din noroi pe localnici.
