REŞIŢA – A început înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen a Bacalaureatului 2014. Această etapă se desfăşoară până în data de 30 mai, dată la care absolvenţii de liceu vor finaliza cursurile.
REŞIŢA – Luni, în jurul orei 7 a fost finalizată numărătoarea şi predate datele oficiale ce ţin de scrutin la Biroul Electoral Judeţean de Circumscripţie nr. 11 Caraş-Severin. Din numărul total al electorilor înscrişi pe listele oficiale de 276.488 au fost prezenţi la urne 86.915.
REŞIŢA – Mai multe străzi şi un pasaj au fost inundate, luni după-amiază, în Reşiţa, în urma unei averse de ploaie de câteva minute.
Deşi a scos cu mult peste media naţională, preşedintele PNL Caraş-Severin este nemulţumit de rezultatele obţinute la nivel judeţean, regional şi naţional. Motiv pentru care şi-a dat demisia, alături de conducerea partidului, din funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii politice.
REȘIȚA – Duminică, 1 iunie a.c., de la ora 10, sunt programate meciurile ultimei etape a ediției 2013/2014 a Campionatului Județean de Minifotbal Caraș-Severin.
MĂURENI – Cea de-a VIII-a ediție a competiției fotbalistice a avut loc zilele trecute în organizarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin.
REŞIŢA – La competiție au participat peste 100 de sportivi, din Timișoara, Jimbolia, Lugoj, Sânandrei și Reșița.
REŞIŢA – Participarea la turneul final al Campionatului Național de Handbal al Juniorilor II i-a adus echipei Liceului Teoretic Traian Vuia din Reșița clasarea pe locul V.
REŞIŢA – CS Caraș-Severin participă la barajul de menținere în Liga Națională de handbal.
REŞIŢA – Sesizările angajaţilor au dus la organizarea unor controale soldate cu dojeni.
