REŞIŢA – Ediţia 2013/2014 a Ligii a II-a de fotbal continuă sâmbătă, 14 septembrie a.c., cu meciurile etapei a II-a. Rundă în care C.S. Metalul Reşiţa va marca oficial, pe teren propriu, revenirea în eşalonul doi al fotbalului românesc.
REŞIŢA – În Sala Sporturilor din Braşov s-au desfăşurat meciurile din cadrul turneului final al Campionatului Naţional AmaTur de tenis de masă, pe echipe.
REŞIŢA – Regulamentul aprobat de aleşii urbei, ce-i învaţă pe reşiţeni cum să-şi crească animalele în ogradă, prezentat şi de JCS, revine în actualitate odată cu isteria câinilor fără stăpân.
REŞIŢA – Ediţia a XI-a a Festivalului concurs de interpretare „Mariana Drăghicescu” are loc între 26 şi 29 septembrie, la Timişoara şi Băile Herculane.
REŞIŢA – Asta după ce reşiţeanul sârbilor a dat mâna cu sârbii reşiţenilor, pentru un protocol de colaborare.
REŞIŢA – Cifrele oficiale arată că vara aceasta în loc să angajeze constructori, Caraş-Severinul i-a trimis în şomaj.
REŞIŢA – Comparativ cu luna iulie, cartofii s-au ieftinit în august cu 8,11%, iar fructele proaspete cu 12,35%, în timp ce ouăle au înregistrat cea mai mare creştere de preţ la categoria produselor alimentare, respectiv 2,64%, conform datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică.
REŞIŢA – Investiţiile pentru transportul energiei electrice prin judeţ se lovesc de ariile protejate, care ar trebui ocolite.
REŞIŢA – Acest an va marca o monitorizare mai atentă, din partea comunităţii şcolare, a activităţii de predare – învăţare derulate în clasă, pentru a remedia din timp lacunele sesizate. În acest sens, se va introduce un sistem de evaluare naţională constantă la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.
REŞIŢA – Dacă zilele trecute anunțam începerea programului „Litoralul pentru toţi”, care se va încheia pe 1 octombrie, tour-operatorii din turism ne surprind deja cu pachete pentru sezonul rece. Dacă vi se pare că este prea devreme pentru a vă face planuri pentru vacanţa de iarnă, vă spunem că o rezervare timpurie vă poate aduce o reducere de până la 15%.
