REŞIŢA – Dreptul la indemnizaţie al unor absolvenţi a fost tăiat şi a fost redusă perioada pentru care angajaţii trebuie păstraţi pe posturile subvenţionate.
REŞIŢA – Ministerul Educaţiei are în plan proiecte măreţe, fără a vedea însă care sunt adevăratele bube ale sistemul educaţional.
CARANSEBEŞ – Caransebeşul este tot mai aproape să aibă din nou o unitate de aviaţie, ce ar putea deservi întreaga zonă.
CARANSEBEŞ – În seara zilei de 28 august, pe Calea Timişoarei din Caransebeş s-a petrecut un accident de circulaţie soldat cu trei răniţi.
CARANSEBEŞ – Toți operatorii care dețin rețele aeriene de cablu în Caransebeș mai au termen până la 1 ianuarie 2014 ca să le eticheteze.
BĂUŢAR – Vineri, 30 august, pe raza comunei Băuţar a avut loc un grav accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane.
REŞIŢA – Cunoscutul pictor Iulian Vitalis, Bebe Cojocariu, cum îi spuneau prietenii, a decedat vineri dimineaţă, la vârsta de 74 de ani.
REȘIȚA – Campionatul Ligii a III-a de fotbal, ediția 2013/2014, a debutat vineri, 30 august a.c., cu meciurile primei etape. În Seria a IV-a sunt angrenate și trei reprezentante ale județului Caraș-Severin. Și toate au evoluat în deplasare, revenind acasă cu patru puncte importante.
REŞIŢA – . Judeţul nu se confruntă cu o situaţie deosebită în ceea ce priveşte infracţiunile cu violenţă sesizate. Această situaţie se reflectă în datele Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin, ce arată că numărul acestora a scăzut în primele şapte luni ale anului 2013.
REŞIŢA – Acesta este sloganul sub care a fost lansată procedura de cumpărare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, prin programul „Prima Casă”. Evident, locuinţele pot fi achiziţionate şi prin credite ipotecare obţinute de la alte bănci, în afara programului ministerial.
