Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2013

Browsing

REŞIŢA – Un număr de 31 de trenuri asigură, începând de acum, până la finele sezonului estival, legătura între principalele oraşe ale ţării şi litoralul românesc. De asemenea, alte câteva trenuri fac legătura între diferitele staţiuni. Inclusiv reşiţenii vor avea parte de astfel de garnituri, iar la achiziţionarea biletelor există posibilitatea de a obţine diferite reduceri.

REŞIŢA –  O dată la trei ani, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din municipiu vizitează Colegiul „Saint Sauveur“ din orăşelul francez Rochserviere. Cazaţi în casele francezilor, românii iau contact cu un alt stil de viaţă, descoperă obiceiurile şi tradiţiile gazdelor, şi îşi dezvoltă abilităţile de comunicare.

OŢELU ROŞU – La iniţiativa unui grup de profesori, istorici, geografi şi oameni de cultură, sâmbătă, 15 iunie, Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu a avut loc simpozionul „Gugulanii – identitate istorică, geografică, etnografică şi culturală”.

REŞIŢA – Un reşiţean supărat s-a adresat presei, considerând că sistemul bancar şi asigurator l-au nedreptăţit, după ce i-au fost opriti din pensie bani pentru plata ratei unui credit contractat de sotia sa, decedată luna trecută.

REŞIŢA – În 16 iunie, începând cu ora 10.00, la biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ din Reșița a fost celebrată sfântă liturghie în limba germană, în memoria monseniorului Ferdinand Hauptmann (20.06.1913, Reșița – 14.08.1989, Timișoara), ordinarius substitutus al diecezei romano-catolice de Timișoara, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naștere.

CARANSEBEŞ – O întrerupere de apă afectează, în după-amiaza zilei de 18 iunie, între orele 15.00 şi 17.00, cartierele Balta Sărată şi Splai Sebeş din Caransebeş. Aceasta operează pentru remedierea unei avarii ce a apărut la conducta magistrală de apă potabilă.