REŞIŢA – După mai bine de un deceniu, municipiul Caransebeş va avea din nou transport public de călători.
RĂCĂŞDIA – Duminică, la Răcăşdia, a avut loc cea de-a XXVIII-a ediţie a tradiţionalului eveniment.
REŞIŢA – Festivităţile au debutat vineri şi s-au încheiat duminică seară, cu recitalul Stelei Enache.
„Dacă ne alegeţi, veţi avea unde să munciţi!”. Laitmotivul oricărei campanii electorale, ridicola promisiune făcută de toate partidele. Ridicolă nu pentru că nu ar fi respectată, ci pentru că, în clipa de faţă, e cam inutilă, deoarece românii se împart în două categorii. Cei care vor să muncească şi nu au unde şi cei care nu prea sunt interesaţi de locuri de muncă. Din păcate, în ultima categorie se încadrează mulţi tineri.
OŢELU ROŞU – În după-amiaza de 27 septembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe raza oraşului, în urma căruia două persoane au fost grav rănite.
REŞIŢA – Primăria Municipiului Reşiţa prin Serviciul Public – „Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa” a organizat, în 26 septembrie, licitaţia publică pentru concesionarea terenului în suprafaţă de 45.498 mp din Reşiţa, zona Secu, în vederea reabilitării şi amenajării zonei de agrement.
CARANSEBEŞ – La finalul întâlnirii dintre FC Caransebeş şi Muncitorul Reşiţa, din Liga a III-a de fotbal, scor 2-0,cei doi antrenori au recunoscut meritul caransebeşenilor.
CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – Muncitorul Reşiţa 2-0 (0-0), în etapa a V-a a Ligii a III-a de fotbal.
REŞIŢA – Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a pierdut şi al doilea meci susţinut în actaulul sezon al Diviziei A, Seria B.
REŞIŢA – Festivitatea a fost organizată de Direcţia pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa.