REŞIŢA – Cifrele anunţate de Institutul de Statistică arată că în 2012 a fost tăiaţi cu peste 700 de mii de metri cubi de lemn mai mult decât în 2011. În procente, această cifră înseamnă o creştere de 4,8%.
REŞIŢA – La licitaţia organizată la Bursa Română de Mărfuri, pentru segmentele de cale ferată neinteroperabile nu s-a prezentat niciun agent economic.
REȘIȚA – Sala Polivalentă a găzduit, joi, 26 septembrie a.c., de la ora 17.00, partida dintre CS Caraș-Severin și Dinamo București, meci contând din etapa a III-a a Ligii Naționale de handbal masculine.
REŞIŢA – Vineri, 27 septembrie, Asociaţia „Pro Banatul de Munte” a organizat o audiere publică la care câteva zeci de reprezentanţi ai societăţii civile au susţinut depoziţii pentru reabilitarea şi menţinerea în funcţiune a căii ferate Anina – Oraviţa.
REŞIŢA – Vineri, 27 septembrie, Casa de Cultură „Corneliu Diaconovici” din Reşiţa a găzduit Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
REŞIŢA – Metalul Reșița a obţinut încă o victorie, 2-0, în partida cu Minerul Motru din etapa a IV-a a Ligii a II-a de fotbal.
REŞIŢA – La ediţia din acest an a proiectului „Let’s Do It, România!” s-au implicat şi jandarmii cărăşeni.
REŞIŢA – La ediţia din acest an a tradiţionalei zile de curăţenie, Let’s do it, Romania, au participat 2.420 de cărăşeni.
REŞIŢA – Unul dintre jucătorii indisponibili ai CS Caraş-Severin, care nu a putut evolua la meciul de handbal din Liga Naţională, de joi, 26 septembrie a.c., cu Dinamo Bucureşti (scor 30-30), a fost şi Florin Cuciula.
REŞIŢA – Echipa de handbal juniori I a Liceului Teoretic Traian Vuia din Reşiţa a debutat cu dreptul în noua ediţie a Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă.