REŞIŢA – Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” a organizat, luni, un curs de educaţie financiară, în cadrul Programului BaniIQ.
REŞIŢA – Instituirea codului portocaliu a atras după sine, la Reşiţa, o serie de măsuri, printre care şi deschiderea de puncte anti-caniculă.
REŞIŢA – Lăcaşul de cult de lângă cartierul reşiţean Doman, cu hramul Sf. Ilie Tesviteanul, a cunoscut, la finele săptămânii trecute, o adevărată emulaţie, cu prilejul unei manifestări deosebite.
REŞIŢA – Ceremonialul dedicat Zilei imnului naţional, derulat în Piaţa Tricolorului din Reşiţa, a atras câţiva dintre reşiţenii prezenţi în parc, în pofida caniculei resimţite luni, chiar şi cu două ore înaintea amiezei, când mercurul termometrelor indica o temperatură de 36 de grade Celsius.
BĂILE HERCULANE – Începând de luni şi până vineri, în staţiunea de pe Valea Cernei are loc prima ediţie a Şcolii de vară „Credinţa altfel”, organizată de către Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeşului.
REŞIŢA – Financiar, sistemul sanitar din România se ghidează pe zicala „fiecare pentru el”. O confirmă ministrul…
CARANSEBEŞ – În urma apariţiei articolului „Un simbol al Caransebeşului ar putea deveni restaurant”, Episcopia Caransebeşului ne-a trimis câteva precizări.
REŞIŢA – Cunoscutul tehnician, consilier tehnic al C.S. Gloria Reşiţa, va coordona întreaga activitate fotbalistică a clubului.
REŞIŢA – Miercuri după-amiază, cu începere de la ora 17.30, sunt programate meciurile din cadrul fazei a II-a a Cupei României la fotbal, ediţia 2013/2014.
CARAŞ-SEVERIN – Începând cu data de 1 august 2013, prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne şi al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, patru ofiţeri şi 76 de subofiţeri cărăşeni, care au îndeplinit stagiul minim în grad, vor fi avansaţi „pentru rezultate bune şi foarte bune”, la termenul prevăzut de lege, în gradul următor.