REŞIŢA – În perioada 26 – 27 aprilie, Grupul Ecologic de Colaborare Nera a dat startul Programului de voluntariat Marea Hoinăreală.
REŞIŢA – Fermele de familie care produc pentru consumul propriu, şi al cărui surplus e comercializat, sunt sprijinite de MADR.
REŞIŢA – Elevii Colegiului Tehnic Cărăşan din Reşiţa au investit în viitor, dar au învăţat şi lecţia voluntariatului.
REŞIŢA – Conducerea Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa a prezentat luni, 29 aprilie, pe doi proaspeţi premianţi ai forului, care s-au întors recent acasă cu rezultate excelente la Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Cadet-Nav 2013“, derulată sub cupola Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa.
REŞIŢA – Spune rectorul de la „Eftimie Murgu“, explicând că, spre bucuria absolvenţilor, locurile de muncă sunt berechet…
REŞIŢA – În cazul în care v-aţi programat deja bugetul pentru ieşirea la iarbă verde devenită „tradiţională“ de Ziua Muncii, va trebui să luaţi în calcul, în cazul în care nu veţi respecta normele în vigoare, şi o posibilă amendă. Sancţiunea poate ajunge, de la câteva sute de lei (pentru parcarea autoturismului lângă apă) până la 5.000 de lei (în cazul în care faceţi în pădure focul pentru a găti mâncarea).
REŞIŢA – La spitalul din Reşiţa au fost inaugurate două mese chirurgicale şi un bloc de lumini ce întregesc investiţia de peste 3 milioane de euro a CJ.
REȘIȚA – La finalul partidei cu echipa gorjeană, din etapa a XXI-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a, susținută în Valea Domanului, scor 1-0, doi dintre oficialii grupării reșițene au făcut scurte declarații.
REŞIŢA – Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a găzduit marţi, 30 aprilie, şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, la care au participat şi doi reprezentanţi ai Băncii Mondiale – Mariana Iotty şi Arabela Abrahamian.
REŞIŢA – Elevii din clasele a I–a şi a II- a B de la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Reşiţa au avut parte marţi, 30 aprilie, de o oră specială, împreună cu aflat ofiţerul de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş–Severin.