REŞIŢA – Pentru 250 de angajaţi ai UCM Reşiţa, ziua de vineri a fost ultima de lucru. După aceste disponibilizări, societatea mai are rămâne cu 1.630 de angajaţi.
REȘIȚA – Vineri, 12 aprilie a.c., au fost programate meciurile etapei a XIX-a a Ligii a III-a de fotbal, ediția 2012/2013. În Seria a V-a, cele trei reprezentante ale județului nostru au înregistrat două victorii și un eșec.
OCNA DE FIER – Vineri, 12 aprilie, una dintre personalitățile Banatului Montan, Costantin Gruescu din Ocna de Fier, a împlinit frumoasa vârstă de 89 de ani.
REŞIŢA – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că în data de 14 aprilie, în intervalul orar 0.00 și 4.00, va fi o perioadă de oprire planificată a Sistemului de Emitere, Gestiune, Control şi Monitorizare a Rovinietei.
ANINA – În zilele de 15 şi 16 aprilie 2013, între orele 10-15, la Anina se va opri furnizarea apei potabile în vederea executării unor lucrări de înlocuirea conductă pe strada Bucegi.
REŞIŢA – O parte dintre componenţii Secţiei de Box a C.S. Municipal au participat, recent, la o gală amicală de verificare, la Tg. Jiu, rezervată copiilor, cadeţilor şi juniorilor. O competiţie în care elevii antrenorilor George Radu şi Adrian Mărcuţ au avut evoluţii foarte bune, impunându-se la categoriile lor de vârstă şi de greutate.
REŞIŢA – Echipa reşiţeană a fost învinsă, pe teren propriu, de HCM II Baia Mare, cu scorul de 32-25.
REŞIŢA – În etapa a XX-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, ediţia 2012/2013, CS Caraş-Severin a primit, în Sala Polivalentă din Reşiţa, vizita formaţiei Pandurii Energia Tg. Jiu.
REŞIŢA – „Vacanţa românească“ de 1 Mai, combinată cu Paştele ortodox, creează pachete turistice de profil.
REŞIŢA – Dacă finalul anului trecut s-a constatat un trend descendent pe piaţa imobiliară cărăşeană, primul trimestru din 2013 reprezintă o revigorare, moderată dar sigură.