Caraş-Severin, Romania
Arhivă

februarie 2013

Browsing

REȘIȚA – În aceeaşi zi în care au coborât din cantonamentul efectuat pe Muntele Mic, fotbaliştii de la Metalul Oţelu Roşu au jucat un meci amical în compania formaţiei Muncitorul Reşiţa, din Liga a III-a de fotbal, partida disputându-se pe Valea Bistrei, pe stadionul din Zăvoi.

REŞIŢA – Joi, 4 aprilie a.c., este programat examenul de admitere pentru obţinerea Licenţei UEFA C, gradaţie rezervată antrenorilor de fotbal, supervizat de prof. Ciprian Urican. Amănunte despre condiţiile, probele de admitere se pot obţine la sediul AJF Caraş-Severin.

REŞIŢA – Reprezentanţii Clubului Rotaract din Reşiţa spun că îndrăgostiţii din municipiu nu pot lipsi de la petrecerea de neuitat care se va încinge în seara de 14 februarie, de Valentine’s Day, de la ora 20.00, în incinta fostului restaurant chinezesc din municipiu.

În momentul în care USL a venit la guvernare, a luat o hotărâre riscantă – la insistenţele liberalilor, nu a acceptat colaborarea cu UDMR. Însă decizia USL a fost una cât se poate de politică; nici vorbă de conotaţiile etnice sau persecuţiile minorităţilor despre care ciripesc unii pe la forurile europene. Social-liberalii au refuzat UDMR-ul nu pentru că reprezintă maghiarii, ci pentru că a trădat, rând pe rând, toţi aliaţii, de îndată ce i-a simţit pe punctul de a pica.