REŞIŢA – În preajma sărbătorilor de iarnă sunt organizate expoziţii, concerte de colinde şi concursuri specifice acestei perioade.
REŞIŢA – De luna aceasta, gospodarii care cresc porci îşi pot vinde grăsunii şi la abatoare.
REŞIŢA – O bătălie a opiniilor s-a derulat în perioada 6-9 decembrie, la Reşiţa, sub coordonarea Asociaţiei „Nevo Parudimos“, fiind a doua activitate în cadrul proiectului intitulat „Battle of Opinions“. Iniţiativa este derulată în parteneriat cu o asociaţie din Ungaria, care este de fapt solicitantul fondurilor europene, pe programul Tineret în Acţiune.
REŞIŢA – Întrucât numărul persoanelor seropozitive a crescut în judeţul nostru cu 20% în evidenţele oficiale, Asociaţia Familiilor Anti-HIV „Inocenţă şi Speranţă“ din Reşiţa continuă derularea unei campanii de informare despre HIV/SIDA.
VĂLIUG – Golirea lacului Gozna pentru realizarea lucrărilor s-a efectuat fără niciun impact negativ asupra faunei piscicole.
REŞIŢA – Fie iarnă, fie vară, cele două state europene fac angajări în agricultură, însă întotdeauna din timp.
REŞIŢA – Reşiţenii Ana Viorica Farkas și Gustav Hlinka vor reprezenta, luna aceasta, România şi judeţul Caraş-Severin la prima ediţie a Festivalului de Artă Naivă de la Ierusalim.
REŞIŢA – După dealuri, unul din cele mai vizionate filme româneşti ale anului, cu peste 53.000 de spectatori în cinematografe, a rulat luni seara şi la Reşiţa.
REŞIŢA – Şeful de campanie al USL, Sorin Frunzăverde, a felicitat formaţiunile politice ce intră în Parlament.
REŞIŢA – Procurorii DIICOT Gorj au efectuat mai multe descinderi în şapte judeţe, printre care şi Caraş-Severin, pentru a prinde membrii unui grup implicat într-o fraudă de patru milioane de dolari.
