REŞIŢA – Solicitanţii fondurilor prin Măsura 141 se pot adresa pentru elaborarea proiectelor Camerei Agricole.
REŞIŢA- Târgul general de joburi, programat pentru 27 aprilie, a reuşit să adune 102 de locuri de muncă vacante.
REŞIŢA – De mai multe ori, reşiţenii s-au adresat Jurnal CS pentru a se plânge de modul în care sunt trataţi de către operatorul de apă AquaCaraş.
CARANSEBEŞ – În ultimele săptămâni, sute de ciori au invadat Parcul Dragalina şi Parcul din Piaţa Revoluţiei.
REŞIŢA – Un transport destinat unui număr de 877 de beneficiari din judeţ, ce trăiesc la limita subzistenţei, este aşteptat astăzi de către filiala cărăşeană a Crucii Roşii, urmând ca acesta să fie distribuit destinatarilor din judeţ fie direct, fie cu sprijinul serviciilor de asistenţă socială.
REŞIŢA – Peste 30 de localităţi din judeţ sunt trecute pe lista celor ce pot obţine puncte importante pe proiecte turistice.
CARANSEBEŞ – În sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului a avut loc marţi deschiderea festivă a Simpozionului Internaţional Taină şi comuniune, organizat de Episcopia Caransebeşului în cadrul manifestării „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, ediţia a VI-a.
REŞIŢA – La sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a avut loc, recent, Conferinţa Naţională de Medicină Sportivă, având ca temă „Performanţă şi Sănătate prin Medicină Sportivă şi Sport“.
CARANSEBEŞ – Meciul se anunţa unul de mare luptă, având în vedere că FC Caransebeş ocupa poziţia a treia a clasamentului, iar CSM Şcolar Reşiţa – locul cinci.
REŞIŢA – Complexul Sportiv Voluntari a găzduit, recent, două competiţii continentale de mare anvergură. Este vorba de Cupa Europeană de karate, pentru copii şi cadeţi, şi Campionatul European de karate, rezervat juniorilor, tineretului şi seniorilor.
