REŞIŢA – Rinichii victimei cumplitului accident din Triaj vor ajunge la cei care au nevoie de ei pentru a trăi.
REŞIŢA – Potrivit AJOFM, în această săptămână, în judeţul nostru sunt disponibile 22 de posturi. La Reşiţa sunt şapte locuri, la Băile Herculane 13, iar la Caransebeş şi Oraviţa, câte unul, de chimist, respectiv asistent de comunicare.
REŞIŢA – Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a obţinut duminică o victorie meritată în Liga Naţională. Într-un meci din etapa a 19-a, studentele reşiţene au învins pe teren propriu formaţia CSM Cetate Deva, cu scorul de 24-20 (11-8).
REŞIŢA – În „dubla“ U.C.M. H.C. Caraş-Severin – Pandurii Tg. Jiu 28-35 (15-17) şi 40-31 (23-14).
REŞIŢA – Se pare că 45 de ani reprezintă pragul la care piaţa forţei de muncă ţi se închide în nas.
Aflat la câţiva kilometri de Oraviţa, ţinutul care găzduieşte comuna Ciclova încântă ochiul vizitatorului.
CARAŞ-SEVERIN – Un cutremur de suprafaţă cu intensitatea de 3,5 grade pe scara Richter şi 4 grade pe scara Mercali a zguduit luni dimineaţă zona staţiunii de pe Cerna.
REŞIŢA – U Reşiţa – CSM Cetate Deva 24-20 (11-8), în LN de handbal feminin.
REŞIŢA – Asociaţia Judeţeană de Handbal Caraş-Severin, cu sprijinul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin şi al Consiliului Judeţean, va organiza, duminică, 20 martie a.c., de la ora 8.00, în Sala Polivalentă, „Cupa Reşiţa“ la handbal old-boys.
REŞIŢA – Echipa masculină U.C.M. H.C. Caraş-Severin a susţinut, la finele săptămânii trecute, în Sala Polivalentă, două partide de verificare, în compania formaţiei Pandurii Tg. Jiu: 28-35 şi 40-31.
