REŞIŢA – De la începutul anului, 1.680 de cărăşeni şi-au dorit să treacă în rândul pensionarilor. Doar 670 au reuşit.
REŞIŢA – Potrivit reprezentanţilor operatorului de transport, şi în acest sfârşit de săptămână, circulaţia tramvaielor va fi întreruptă, în vederea efectuării de reparaţii la calea de rulare din zona de ieşire a Pasajului Intim.
RĂCĂŞDIA – În comuna de pe Valea Caraşului vor demara, în perioada următoare, lucrările de construire a unui centru de informare turistică, investiţie de 200 de mii de euro, obţinută de Primăria Răcăşdia prin accesarea Măsurii 313 – „Încurajarea activităţilor turistice“.
REŞIŢA – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a efectuat plăţi în valoare de peste 2,3 miliarde de euro pentru decontarea cheltuielilor efectuate de către beneficiarii fondurilor europene pentru dezvoltare rurală.
REŞIŢA – În perioada 1-5 august a acestui an, vor avea loc cursurile pentru programul de formare „Leadership şi management educaţional în sistem descentralizat“ din cadrul proiectului „Profesionişti în managementul educaţional preuniversitar“.
REŞIŢA – Un sfârşit de săptămână incendiar în Club Bambbo Studio One din Reşiţa. Vineri, invitatul special al serii este DJ Lassaria, cel mai în vogă DJ al momentului, care, alături de animatoarele din club va întreţine atmosfera până în zori.
REŞIŢA – După doi ani petrecuţi în elita handbalului feminin românesc, Universitate va aborda o altă strategie. Rămasă fără majoritatea jucătoarelor şi fără antrenorul principal Florin Pera, aflat la final de contract, gruparea studenţească reşiţeană se pregăteşte de o perioadă de reconstrucţie.
REŞIŢA – Doritorii se pot înscrie on-line sau la standul din Poiana Lupului în 5 şi 6 august.
REŞIŢA – Acestui fapt i se datorează, în opinia preşedintelui CJ, starea deplorabilă a staţiunilor Semenic şi Herculane.
REŞIŢA – Asta se poate concluziona în urma discuţiilor dintre consilieri, legate de salariul directorului de la Pieţe.
