Vineri după-amiază, la km 5 al DN 58, la ieşirea din Reşiţa către Caransebeş, a avut loc un accident între două autoturisme, soldat cu rănirea a două persoane.
REŞIŢA – După doi ani, echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a retrogradat din Liga Naţională. Promovarea în vara anului 2009 a fost salutată cu entuziasm, trecerea la o etapă superioară fiind o performanţă deosebită pentru gruparea studenţească din municipiul de pe Bârzava.
REŞIŢA – Deşi suntem obişnuiţi ca judeţul nostru să fie prezent doar în topurile care reliefează sărăcia, iată că depăşim media şi când vine vorba despre un venit încasat de cărăşeni, chiar dacă sunt de vârsta a III-a.
REŞIŢA – O interesantă expoziţie de fotografie despre Anina poate fi vizitată până la sfârşitul lunii la muzeu.
CARANSEBEŞ – Vineri, 3 iunie, peste Seria a V-a a Ligii a III-a a căzut cortina. În ultima etapă, cea cu numărul 30, CS Autocatania Caransebeş a întâlnit, pe teren propriu, pe ocupanta locului 9, Millenium Giarmata.
REŞIŢA – Piaţa 1 Decembrie 1918 a cunoscut sâmbătă, o emulaţie mai deosebită, care i-a surprins pe reşiţenii care au traversat-o. Pentru că a fost gazda, în premieră, a Festivalului Naţional de Majorete, ediţia a IV-a, care a reunit un număr record de formaţii, 39, cu zece mai multe decât la ediţia precedentă, aşa cum a ţinut să remarce şi Mihai Chiş, preşedintele Asociaţiei de Majorete din România.
REŞIŢA – Deşi lucrările ar fi trebuit să fie aproape gata, Reşiţa mai are mult până să poată spune asta.
REŞIŢA – Medicii de familie sunt supăraţi şi pe fatul că investiţiile făcute în cabinete, în perfecţionare şi specializare nu îi ajută să obţină calificative mai bune. Mai mult, numărul mare de pacienţi înscrişi pe lista unui astfel de medic nu este considerat ca un coeficient de calitate.
Începând de weekend-ul trecut, apa de la robinetele din Caransebeş nu mai este potabilă! Potrivit reprezentanţilor AquaCaraş, din cauza ploilor abundente, în cursul nopţii de 3 spre 4 iunie, a crescut turbiditatea apei brute a captărilor de apă din Caransebeş, depăşind capacităţile de tratare ale uzinei de apă.
Poliţiştii locali îi ocolesc pe contrabandiştii de ţigări, preferându-i în schimb pe cei care vând zarzavaturi…
