REŞIŢA – Casa de Cultură a Sudenţilor din municipiul nostru, în parteneriat cu Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“ din Bocşa, va organiza sâmbătă, 17 aprilie 2010, un workshop de regie şi film alături de studenţii de la Universitatea „Media Pro“ din Bucureşti, îndrumaţi de regizorul Ioan Cărmăzan.
REŞIŢA – Anul acesta se vor face nu mai puţin de 51 de cursuri, majoritatea şomerilor participanţi urmând să fie angajaţi.
CARAŞ-SEVERIN – În perioada 5-11 aprilie a acestui an s-au desfăşurat Olimpiadele Naţionale la disciplinele artistice.
REŞIŢA – Dacă se aprobă ca Reşiţa să devină pol de dezvoltare urbană, municipiul poate beneficia de aproape zece milioane de euro.
REȘIȚA – Un grup de falsificatori de carduri bancare a intrat în vizorul procurorilor DIICOT, o persoană fiind arestată și alte două reținute.
BERZASCA – Unul dintre proiectele depuse pentru obţinerea finanţării, prevede refacerea vechiului traseu Mocăniţa, însă de această dată pentru turişti.
REŞIŢA – Bugetari sau nu, membrii CNS Cartel Alfa Caraş-Severin au ieşit ieri în stradă să-şi ceară drepturile.
REŞIŢA – Deşi nu este prea atractivă pentru investitori, Reşiţa este tot mai căutată de infractori.
REŞIŢA – În aproximativ o săptămână, numărul posturilor vacante disponibile în cadrul acţiunii s-a triplat.
FOROTIC – Primarul comunei Forotic, Ion Stoia, speră să primească finanţare europeană pentru proiectul depus pe Măsura 322.