REŞIŢA – Municipiul a devenit, pentru câteva zile, capitala acţiunilor educaţionale de religie baptistă.
REŞIŢA – Agenţia cărăşeană de şomaj anunţă disponibilitatea unui număr 530 de posturi în domeniul hotelier.
REŞIŢA – S-a ajuns deja la al patrulea ministru care încearcă, din 1998 încoace, să reformeze sistemul educaţional.
BEAUNNE – „Eu când vreau să fluier, fluier“ a câştigat premiul pentru cel mai bun film din secţiunea „New Blood“ a Festivalului Internaţional de Thriller din Beaunne, Franţa.
REŞIŢA – Acestea au fost cuvintele comisarului Decebal Davidoiu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Caraş-Severin, cu privire la noile radare, pe care SPR le are deja în dotare şi care pot fi întâlnite în trafic.
REŞIŢA – Deşi au solicitat de la AJOFM fonduri pentru lucrări utilitare, primăriile nu au bani să plătească partea lor.
REŞIŢA – Frunzăverde a pledat pentru eliminarea comasării universităţilor pe criteriul geografic, ajutând astfel mulţi studenţi din judeţ.
REŞIŢA – Înţelepciune şi eficacitate. Aceste două cuvinte corespund fără îndoială sfaturilor moştenite de la bunici.
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală din Cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş–Severin au dispus marți, 13 aprilie 2010, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de un bărbat învinuit de dare de mită.
CARANSEBEŞ – Primul SUV românesc va fi prezentat oficial şi în judeţul nostru.