REŞIŢA – Vineri, de la ora 17.00, F.C. Şcolar Reşiţa – Pandurii II, în Liga a III-a la fotbal.
REŞIŢA – Judeţul Caraş-Severin numără în acest moment peste 30.000 de cetăţeni romi.
REŞIŢA – Consulul Republicii Cehia la Bucureşti, Excelenţa Sa Jan Krivos, s-a aflat ieri la Reşiţa.
REŞIŢA – O parte dintre plătitorii de impozit pe profit au scăpat, doar temporar, de plăţile anticipate…
REŞIŢA – Regizorul şi scenaristul reşiţean a vorbit despre Cinematograful „Dacia“ ca despre o casă părintească.
REŞIŢA – La concursul „Copiii desenează ţinutul natal“/„Kinder malen ihre Heimat“, ediţia a X-a, Auflage, 2010, organizat de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa au fost trimise 468 de lucrări, din care 457 au fost acceptate la jurizare, 11 lucrări au fost refuzate, pe motivul că unii participanţi au trimis mai mult de o lucrare, iar cinci lucrări au fost trimise de către preşcolari.
CORNEA – O serie de proiecte urmează a fi demarate de Primăria Cornea cu bani de la Guvern şi de la Uniunea Europeană.
REŞIŢA – Campania agricolă de primăvară a început în judeţ. Chiar dacă din punct de vedere meteorologic anotimpul este unul capricios, prezenţa în câmp a agricultorilor se face totuşi simţită.
REŞIŢA – Pompierii au fost solicitați joi la prânz să intervină la un apartament din Blocul 9 de pe Str. Făgărașului, deoarece din locuinţă ieșea fum.
Te interesează rețete culinare de sezon şi nu le găseşti? Vrei să înveţi să găteşti şi să impresionezi? Aducem în casa ta prin intermediul www.culinar.ro reţete rapide, indicaţii şi imagini utile. Te aşteptăm!