TÎRNOVA – Administraţia locală a depus un proiect, în luna aprilie a acestui an, pe Măsura 125, în vederea amenajării a zece kilometri de drumuri agricole.
SOCOL – Prin accesarea fondurilor europene, primarul va demara o serie de proiecte pentru modernizarea infrastructurii.
GRĂDINARI – Demarată în luna septembrie a anului trecut, lucrarea de amenajare a reţelelor de canalizare în comuna Grădinari a fost sistată în urmă cu mai bine de o lună, din cauza lipsei de fonduri.
REŞIŢA – De asta au parte elevii şi dascălii care doresc să petreacă o săptămână de neuitat prin Munţii Banatului.
SICHEVIŢA – Sunt două din proiectele pentru care administraţia locală aşteaptă să primească finanţare pentru a le putea demara.
REŞIŢA – Cel mai important proiect aprobat marţi de consilierii locali a vizat aprobarea contractării unui împrumut cu multe zerouri.
MĂRU – Serviciul Salvamont din Caraş Severin a intrat marţi seara în alertă. În zona Poiana Mărului de la Poalele Muntelui Mic, o familie din Arad, părinţii şi doi copii, se rătăciseră.
REŞIŢA – A precizat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde.
REŞIŢA – Spunea primarul Mihai Stepanescu, referindu-se la stadiul lucrărilor ISPA din muncipiul Reşiţa.
REŞIŢA Începând de joi, C.S. U.C.M.R. eliberează abonamente, la sediul clubului, pentru meciurile din noul sezon al Ligii Naţionale de handbal masculin.