TURNU RUIENI – Sâmbătă, 12 iunie a.c., lucrătorii Salvamont, împreună cu mai mulţi localnici din Turnu Ruieni au reuşit să găsescă trupurile neînsufleţite ale celor doi soţi, de 33 şi respectiv 20 ani, dispăruţi în data de 19.12.2009, în Munţii Ţarcu.
BOCŞA – Greii muzicii populare au jurizat speranţele folclorului românesc în cadrul Festivalului de la Bocşa.
REŞIŢA – Săptămânal, piaţa de vechituri din cartierul Lunca Bârzavei este loc de „pelerinaj“ pentru sute de reşiţeni, şi nu numai.
REŞIŢA – O şoferiţă neatentă a acroşat sâmbătă un autoturism parcat chiar pe drumul spre Şură.
REŞIŢA – Şi în această săptămână numărul locurilor de muncă puse la dispoziţia şomerilor din judeţ prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă este destul de mic faţă de nevoile reale.
MOLDOVA NOUĂ – Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către Mioara P., care a surprins trei minori ce intraseră la furat în apartamentul vecinilor săi.
Un câmp cu maci învăluit în misterul albastru al zărilor presărate cu păduri şi cleanţuri pare un tablou pe care cu greu l-ar suprinde mâna măiastră a pictorului.
REŞIŢA – În aceste zile de caniculă, când asfaltul se topeşte iar aerul devine irespirabil la propriu, ce poate fi mai bun decât o gură de apă rece sau un loc unde îţi poţi spăla faţa şi mâinile ori să te odihneşti câteva minute la răcoarea unei fântâni arteziene?
REŞIŢA – Printr-un comunicat de presă, Partida Romilor Pro Europa Filiala Caraş-Severin îşi exprimă dezacordul cu privire la modul în care este promovată campania „Educaţia – o şansă pentru viitor“, finanţată prin Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1.2 – Iniţiative ale tinerilor, organizată de către Asociaţia Nevo Parudimos, avându-l ca preşedinte pe Daniel Grebeldinger.
GÂRNIC – Primarul localităţii, Nicolae Tismănariu, a depus zilele trecute o contestaţie la Oficiul Judeţean al Agenţiei pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, nemulţumit de punctajul obţinut pentru proiectul depus pe Măsura 322.