Şase persoane au primit mandate de arestare
preventivă pentru 29 de zile, alte două pentru 30
de zile. Video de la descindere
Video ![]()
![]()
![]()
CARANSEBEŞ – Finanţările europene
constituie singura soluţie pentru ca proiectele locale
să nu fie blocate.
CARANSEBEŞ – Agenţii poliţiei
comunitare continuă, cu succes, acţiunile de
prindere a celor certaţi cu legea.
CARANSEBEŞ – Pentru efectuarea unor
lucrări, distribuţia gazelor va fi oprită pe
mai multe străzi din Caransebeş.
REŞIŢA – În momentul de faţă,
lucrările la grădiniţa din zona Teatrului de
Vară sunt în întârziere.
REŞIŢA – Un număr de 16 contracte de
finanţare au fost semnate pe domeniul de
intervenţie pentru Sprijinirea dezvoltării
microîntreprinderilor, Programul Operaţional
Regional 2007-2013 în Regiunea Vest.
REŞIŢA – Din 1995 Organizaţia
„Salvaţi Copiii“ Caraş-Severin se
implică intens în rezolvarea cazurilor sociale.
VLADIMIRESCU – Oamenii din Vladimirescu şi Horia
îşi vor vedea, anul acesta, visul
împlinit, un drum direct între cele două
localităţi.
ORADEA – O zonă din Oradea a fost ochită de
poliţişti, după ce s-a constatat că
acolo se comit în ultima vreme cele mai multe furturi
din buzunare din oras.
