Tehnicianul echipei feminine de baschet Poli Naţional
Iasi, Viorel Musteaţă, a fost demis în urma
rezultatelor nesatisfăcătoare.
O bătrână din Sălaj şi-a pierdut
viaţa într-un accident care a avut loc
între localităţile Ciucea şi
Vânători.
ORADEA - Oraşul nostru ar putea intra din aprilie
în circuitul Galelor Local Kombat.
Anunţul a fost făcut marti de promotorul
Eduard Irimia într-o conferinţă de
presă desfăşurată la DSJ Bihor, la care
au mai participat sportivul Alexandru Lungu,
preşedintele CSM Ionel Bungău şi directorul
DSJ Mirela Casetti.
Comisia Europeană va deschide în scurt timp
procedura de deficit excesiv pentru cel puţin
şase state membre ale UE, printre care şi
România, existând însă posibilitatea
ca Executivul de la Bruxelles să acorde mai mult timp
pentru clarificarea situaţiei financiare, în
condiţiile crizei economice.
Un şofer a fugit mişeleşte după ce a
dat cu maşina peste un pieton care traversa
neregulamentar şi acum riscă dosar penal şi
închisoare. Este vorba despre un bărbat de 54 de
ani din Giarmata, care deşi nu era vinovat, a fugit de
la locul accidentului.
ARAD – Ioan Alexandru D., de 19 ani, din Gurahonţ, a
fost prins de poliţişti, în timp ce fura
benzină dintr-o maşină parcată în
faţa căminului cultural. Asta, după ce
în prealabil a rupt conductele ce fac legătura
între rezervor şi motor.
CERMEI – Primăria din Cermei pregăteşte un
proiect integrat, cu finanţare europeană, care
vizează extinderea asfaltării cu 12 km,
pistă pentru biciclete de 3 km, sens giratoriu,
hală agroalimentară. Valoarea lucrarilor nu
trebuie să depăşească 2,5 milioane
euro.
Un jucător nemulţumit că a primit
cartonaşul roşu a rupt mâna arbitrului, la
un meci din liga regională de fotbal din Croaţia,
a anunţat, marţi, publicaţia Slobodna
Dalmacija.
Un atacant al echipei de fotbal FC Botoşani a fost
bătut de un grup de romi care au vrut să-l
jefuiască, în urma incidentului fotbalistul
fiind internat într-o clinică ieşeană,
unde va avea nevoie de 40 de zile de îngrijiri
medicale.
Handbalistul Marian Cozma va fi înmormântat,
vineri, la cimitirul Pipera din Capitală, a declarat,
marţi, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele
Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian
Gaţu.
