Excentrica Loredana a reuşit să şocheze din nou, de data aceasta prin cea mai nouă apariţie a sa pe coperta revistei „Tango”. Asemeni modei de peste Ocean, Lori a pozat alături de doi bebelu şi, unul dintre ei fiind de culoare. Din câte spun surse apropiate vedetei, aceasta ar avea de gând să îşi mărească familia, intenţionând să adopte un copil de culoare din Africa.
Surorile Cheeky Girls au concertat, în trecut, în Japonia şi au reuşit să îşi facă foarte mulţi fani. Fiind iubite de publicul japonez, cele două fete au fost ofertate de patronii unei case de producţie a filmelor porno, pentru a deveni imaginea companiei.
Arma cu care se presupune că a fost ucisă avocata a fost scoasă de pe fundul lacului Codlea.
După surprinzătoarea reziliere a contractului cu Internaţional Piteşti, grupare care a promovat în Liga II, antrenorul arădean, Dan Mănăilă, a ajuns, verbal, pe banca tehnică a echipei ASA Tg. Mureş.
ARAD – Trei jucători cu mare experienţă, Cr. Luca, Bota şi R. Andone, vor fi noutăţile semnificative la reunirea de luni a lotului nou-promovatei în Liga II, CSU Vasile GoldişArad.
ARAD – Agenţii economici arădeni pot participa, în premieră, la cursuri de management Kaizen.
Statistică. 280.000 de români îşi serbează ziua numelui, duminică, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aproximativ 90 la sută fiind bărbaţi, informează Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA)
TIMIŞ – Echipele de salvare au căutat, duminică după-amiază, trupul unui copil înghiţit de apele râului Timiş. Băieţelul, de 15 ani, era la scăldat împreună cu alţi doi prieteni, în zona podului de la Parţa. Cei trei au fost luaţi de un vârtej şi duşi de apă,. cu puţin după ora 18.
Social-democraţii îi cheamă pe deputaţi din vacanţă pentru a discuta situaţia pensiilor, a salariilor profesorilor şi modificările Codului Fiscal.