SAVARSIN – Un autotren care s-a tamponat şi apoi s-a defectat pe drum a creat mari probleme în circulaţia rutieră de pe DN7.
ARAD – Acţiune în forţă a poliţiştilor rutieri, astăzi dimineaţă, pe străzile Aradului. Aceştia au avut în atenţie maşinile parcate neregulamentar sau cele parcate pe spaţiile verzi. VIDEO
REŞIŢA – „Gropile din municipiu vor fi astupate, iar cartierele Moniom şi Câlnic vor avea alimentare cu apă din bugetul Consiliului Local“, a spus joi edilul Reşiţei, Liviu Spătaru. Video
CLUJ-NAPOCA. Poliţiştii clujeni au ieşit ieri la vânătoare de şoferi indisciplinaţi.
REŞIŢA – În cursul dimneţii, la orele 8.00 circulaţia tramvaielor a fost întreruptă pentru mai bine de 30 de minute, datorită unei noi avarii.
PETROŞANI - În Valea Jiului au început o serie de proiecte vizând drumul care face legătura municipiului cu staţiunea Parâng şi reabilitarea spitalului de contagioşi din Vulcan.
Arad – Duminică, începând cu ora 11, Sala Polivalentă din oraşul nostru este gazda unei confruntări foarte interesante.
ORADEA – Luna ianuarie nu a început tocmai bine pentru patronii spălătoriilor auto. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a desfăşurat în perioada 11.01.2008 – 18.01.2008 Campania Naţională privind identificarea cazurilor de muncă fără forme legale precum şi a modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă aplicabile pe perioada anotimpului rece, pentru lucrătorii angajaţi în cadrul unităţilor ce au ca obiect de activitate servicii de spălătorie auto.
PETROŞANI – Mai mulţi pensionari din Valea Jiului o acuză pe fosta şefă a Casei Locale de Pensii, Gabriela Negrea, că a prejudiciat instituţia cu două miliarde de lei vechi.
