Un tanăr de 29 de ani a murit în această noapte într-un accident de muncă petrecut în incinta Termocentralei Halînga din judeţul Mehedinţi.
În 2007, problemele mediului înconjurător au constituit principala preocupare a celor mai importante centre educaţionale din lume. Căldura
excesiva din vara anului 2006, continuată în 2007, a transformat încălzirea globală într-un subiect “fierbinte” pentru oficialităţi.
Bărbatul lucra împreună cu mai mulţi colegi la remedierea unei avarii, la o conductă aflată la patru metri adâncime. Echipajul Smurd şi colegii de serviciu s-au chinuit peste 2 ore să îl scoată pe bărbat din groapă.
Veşti proaste pentru fumătorii francezi şi germani. De la 1 ianuarie, în localurile pariziene fumatul va fi interzis. Aceeaşi măsură drastică în va lovi şi pe consumatorii de tutun din Germania.
În jurul orei 14.30 a avut loc o conferinţă de presă la Ministerul Transporturilor în legătură cu accidentul petrecut ieri pe pista aeroportului “Henri Coandă”.
Moartea fostului dictator irakian, temut de o ţară întreagă, nu a rezolvat problemele forţelor coaliţiei conduse de Statele Unite ale Americii, în confruntarea cu insurgenţii locali sau străini, iar Irakul nu a devenit mai stabil sau mai sigur.
