Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2007

Browsing

DEVA – Secţia de artă şi carte franceză a Bibliotecii Judeţene Ovid Densuşianu a fost redeschisă publicului, după aproape doi ani, timp în care biblioteca a funcţionat în mai multe clădiri.

REŞIŢA – Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice, Horia Irimia, guvernul a aprobat finanţarea a două noi obiective din Fondul Naţional de Dezvoltare în anul 2007.

REŞIŢA – La şcoala din Radimna s-a desfăşurat seminarul cu tema „Cum scriem, cum derulăm, cum acaparăm proiecte“, organizat de Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară – filiala Craiova, în colaborare cu ONG „Blue Danube Team“ Pojejena, Primăria Pojejena şi Şcoala cu clasele I-IV „Sveti Nikola“ Radimna.

REŞIŢA – La sediul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al Judeţului Caraş-Severin poate fi vizitată zilnic, între orele 9.00 şi 15.00, expoziţia de fotografii artistice intitulată „Clipe“, semnată de Ioan Toth.

REŞIŢA – În 11 decembrie, ora 17.00, la Sala de Spectacole a Casei de Cultură Reşiţa, va avea loc un spectacol extraordinar de obiceiuri de Crăciun şi colinde, sub genericul „Deschide uşa creştine“, ne-a informat directorul instituţiei, Horaţiu Vornica.

REŞIŢA – Acum ceva timp, Ilie Mărţuică managerul Serviciul Judeţean de Ambulanţă spunea că judeţul nostru va primi un număr considerabil de ambulanţe.