REŞIŢA – Formaţia bucureşteană a lansat cel de-al doilea album în mijlocul rock-erilor reşiţeni. ![]()
REŞIŢA – Lucrătorii Poliţiei Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi în noaptea de 24 noiembrie, la ora 4.00, cu privire la faptul că în zona staţiei de alimentare cu carburanţi de pe str. Grădiştei, din municipiu, s-a iscat un scandal.
BORLOVA – În noaptea de 23 noiembrie, lucrătorii Biroului Poliţiei Rurale Caransebeş şi cei ai Postului de Poliţie Turnu Ruieni au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furtului de pomi pentru Crăciun, pe raza localităţii Borlova.
BOCŞA – Blocul alimentar al Spitalului de Boli Cronice (SBC) a intrat în reparaţii.
REŞIŢA – Conform specialiştilor, agricultorii ridică personal de la Centrele Locale APIA bonurile valorice pentru culturile de toamnă.
BUCOVA – Familia Zăvulescu, din localitate, a apelat la finele săptămânii trecute, serviciul 112 pentru a anunţa că a fost văzut un elicopter prăbuşindu-se.
CLUJ-NAPOCA. Micuţii cu deficienţe neuro-motorii sunt îngrijiţi de specialiştii de la Grădiniţa Specială Malteză. Munca celor patru angajate nu este deloc uşoară, iar fiecare progres făcut de cei mici are în spate ore întregi de muncă. „Dacă reuşim să îi facem să îşi ducă singuri mâna la gură sau să îşi îndoaie genunchii înseamnă că am atins un obiectiv“, explică Luciana Bal, kinetoterapeut al Serviciului de Ajutor Maltez.Galerie foto ![]()
CLUJ-NAPOCA. Campania de conştientizare şi educare a locuitorilor municipiului cu privire la violenţa asupra femeii va începe mâine. Startul acţiunii trebuia dat azi, dar organizatorii au decis să o amâne din cauza referendumului.
ORADEA - UDMR susţine că, duminică, în bisericile din judeţul Oradea, susţinătorii candidatului independent la alegerile europarlamentare Laszlo Tokes au făcut campanie electorală.
Nicodim Bulzesc este singurul candidat PD din Timiş care va pleca la Bruxelles, iar locul său va fi asigurat după redistribuirea voturilor. Bulzesc s-a aflat pe locul 12 pe lista democraţilor, care, în final vor trimite 14 reprezentanţi în Parlamentul Europei.
