REŞIŢA – Primul semn bun a fost dat de guvern, care a crescut subvenţiile şi nivelul limitelor de venituri.
MOLDOVA NOUĂ – În urma preluării de către Energo Mineral a activelor SC Moldomin, aceasta şi-a stabilit un sistem de pază propriu.
EKATERINBURG – Campioana României a început cu dreptul a doua participare în turul de elită al UEFA Futsal CUP şi câştigat cu 5-3 partida cu campioana Israelului, Hapoel Lezion, din prima etapă a grupei D, disputată la Ekaterinburg în Rusia.
DEVA – Prezentă la Deva la un simpozion pentru prevenirea cancerului genito-mamar iniţiat de Organizaţia Judeţeană de Femei a Partidului Democrat Hunedoara, Elena Băsescu a declarat că nu a vizat niciodată un loc în Parlamentul European, deoarece îşi doreşte o carieră politică în ţară.
DEVA – Drumul Lupeni – Straja – DJ664A va fi inaugurat pe 15 octombrie 2007, ora 12.00. Proiectul a fost finanţat prin programul PHARE 2001- Coeziune Economică şi Socială – valoarea sa totală ridicându-se la suma de două milioane de euro.
ORAVIŢA – În prezent, Primăria Oraviţa desfăşoară trei lucrări importante pentru oraş.
ARAD – Fluturaşi la frontiera arădeană şi panouri de avertizare asupra faptului că pe DN7 se lucrează.
Arad - Activităţile Gărzii Financiare din Arad s-au concretizat în 380 de acte de control pe parcursul întregii luni septembrie. Prejudiciul adus statului a fost în valoare de 62.000 lei, pentru care s-a înaintat o sesizare penală la Parchet.
La Editura Nemira a apărut „The Year’s Best Science Fiction”, care a obţinul Premiul Locus 2007 pentru cea mai bună antologie a anului.
