REŞIŢA – Conform Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, suprafeţele calamitate total se întind pe 135 de hectare.
REŞIŢA – Prin ordin de ministru, au fost aprobate criteriile generale de admitere în învăţământul postliceal.
REŞIŢA – Agenţii economici care încadrează elevi şi studenţi beneficiază de un stimulent financiar lunar, de 50% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru fiecare persoană.
REŞIŢA – Cele mai multe solicitări au fost legate de transferul la altă unitate şcolară, în apropiere de domiciliu.
TOPLEŢ – Forţele aflate în zona vârfului Meterezu pentru stingerea incendiului izbucnit în 24 iulie, au fost retrase în seara zilei de 30 iulie, întrucât nu s-a mai observat nici un focar de incendiu.
CARANSEBEŞ– La fel ca în toate bisericile ortodoxe din întreaga ţară, şi în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului“ din Caransebeş sunt oficiate slujbe de pomenire pentru cel care a fost, vreme de peste 20 de ani, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, preafericitul părinte Teoctist Arăpaşu.
REŞIŢA – Sesiunea „de toamnă“ a examenului de Bacalaureat a debutat la 16 iulie cu înscrierea candidaţilor.
ARAD – Arădenii vor avea ocazia să îşi găsească un loc de muncă prin intermediul reprezentanţiilor Trenkwalder Sobis, care vor organiza o caravană în judeţul nostru.
TIMIŞ – Scene macabre lângă Făget, pe drumul către Deva. Un stupid accidentrutier s-a petrecut în apropierea localităţii Coşeviţa.
