TIMIŞOARA – A murit în maşina care îi ţinea loc de casă. Pe Calea Torontalului din Timişoara, după Centrul Bancar, oamenii care locuiesc în zonă au observat un tânăr care zăcea într-o maşină de teren, abandonată de multă vreme. ![]()
TIMIŞOARA - Până la sfârşitul lunii noiembrie, Liceul Teoretic „Bartok Bela” derulează două proiecte Transfrontaliere PHARE-CBC. În această lună a fost finalizat proiectul Şcoala Aplicativă de Vară, o activitate importantă din cadrul proiectului.
CONSTANŢA – Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) organizează, în perioada 16 – 21 iulie, o tabără de voluntari la Constanţa. Participanţii vor îngriji parcelele de onoare din cimitirul central, unde sunt înhumaţi peste 1.200 de militari români, germani, sovietici, francezi şi turci. Asemenea tabere s-au mai organizat la Oradea în 2005, la Sinaia şi Bacău în 2006 şi la Vlădeni în acest an.
ARAD - La sediul ICIM, lucrările de modernizare a camerelor în care locuiesc baschetbalistele vicecampioane din Arad sunt pe ultima sută de metri.
GĂRÂNA – Ediţia de anul acesta a Gărâna Jazz Festival o va avea ca invitată pe vocalista suedeză Viktoria Tolstoy.
ORADEA – Începând cu săptămâna viitoate se anunţă un nou val de căldură. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă consumatorilor să fie atenţi la produsele alimentare pe care le cumpără, în special la cele cu grad ridicat de perisabilitate, care ar putea fi alterate din cauza căldurii.
CLUJ NAPOCA – Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a lansat joi, 12 iulie 2007, la Cluj-Napoca, schema de finanţare „Asistenţă acordată IMM-urilor în scopul achiziţionării de servicii de consultanţă în afaceri”, ce urmează a fi implementată în cadrul Programului Phare 2005 – Coeziune Economică şi Socială.
ARAD – Liberalii arădeni se laudă că au reuşit să convingă Guvernul să desemneze Aradul drept centru al nou înfiinţatului Inspectorat Regionalpentru Protecţia Consumatorilor.
ARAD – Preşedintele PNL Arad, Cristian Stragea, cere public democraţilor arădeni să-şi exprime explicit punctul de vedere asupra majorării pensiilor cu 43%.
ARAD – Sâmbăta, la Lugoj, o parte a staff-ului PNL Arad (Cristian Stragea, Vasile Man, Florin Galiş, Caius Parpală şi Titus Gheorghiof) participă la întrunirea zonală de instruire în vederea pregătirii alegerilor europarlamentare. În prezenţa secretarului general Dan Motreanu, se vor dezbate probleme legate de alcătuirea echipelor de campanie, modul de acţiune, finanţare etc.
