REŞIŢA – Reprezentanţii IMM-urilor consideră că trebuie măsuri pentru îmbunătăţirea acestui sector.
GREONI – În data de 28 mai 2007, în jurul orei 12.00, lucrătorii Postului de Poliţie Grădinari au fost sesizaţi de către Maricica T., de 31 ani, din Greoni.
REŞIŢA – Sindicaliştii din învăţământ au acţionat în instanţă 17 primării din comunele judeţului.
Perioada de soluţionare a contestaţiilor la licitaţiile de atribuire a contractelor publice ar putea fi redusă de la 30 zile la maximum 7-10 zile (concomitent cu introducerea obligativităţii achitării unei taxe de către firmele care contestă rezultatul unei proceduri de achiziţie publică), datorită faptului că procedurile de aplicare a proiectelor finanţate de UE sunt blocate de contestaţii.
LUGOJ – Consiliul Local Lugoj se va întruni, astăzi, de la ora 14, în şedinţă ordinară.
Ministerul Muncii a anunţat că autorităţile locale, companiile private, organizaţiile neguvernamentale, cele patronale sau sindicatele pot propune proiecte pentru finanţare privind incluziunea socială în cadrul a doua proiecte Phare în valoare de aproape 15 milioane de euro.
ORADEA - În urmă cu câteva săptămâni anunţam că Petrom nu mai onorează comenzile de butelii la domiciliu. Potrivit informaţiilor furnizate de Elena Popa, order taker în cadrul acestei companii, sistarea livrării de butelii în urma solicitării telefonice este cauzată de schimbarea unui program de operare al calculatoarelor.
ARAD – În acest week-end, în bazinul „Ioan Borza” din Pădurice se dispută turneul final al Campionatului Naţional de juniori I, la polo.
