Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2007

Browsing

ALPAREA – În timp ce conducea vineri seara un motoscuter cu pedale pe Drumul Judeţean 767 E, în Alparea, M.V. (20 ani), din Chijic, a pierdut controlul direcţiei din cauza vitezei, în momentul în care a pătruns într-o curbă la dreapta.

În baza Planului de cooperare încheiat între Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea, în data de 19 ianuarie, în jurul orelor 18.00, jandarmii din cadrul IJJ Arad au executat o acţiune în comun cu inspectorii silvici, în vederea combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional în domeniul silvic, în zona localităţii Agrişul Mare, din judeţul Arad. Comunicat

ORADEA – CSM Leonardo are, fără îndoială, o altă faţă în returul Diviziei A la baschet masculin. Victoria spectaculoasă din meciul de debut, cu CSU Atlassib Sibiu, a fost urmată de un nou succes, la fel de strălucitor, în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş. video video

Deva – Considerată a fi principalul mijloc de educare şi cultivare, cartea poate constitui un veritabil pericol pentru cei care citesc scrieri nerecomandate categoriei de vârstă din care fac parte.