Sala Lira a Liceului de artă „Sabin Păutza“, a găzduit miercuri, 28 martie 2007, un concert de muzică corală bisericească. Astfel, au încântat auditoriul corurile Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Liceului Teoretic „Traian Lalescu“ Reşiţa şi cel al Episcopiei Caransebeşului.
REŞIŢA – La Muzeul Banatului Montan din Reşiţa se desfăşoară mai multe cursuri de instruire pentru potenţialii beneficiari de proiecte cofinanţate din Fondul Social European la nivelul judeţului Caraş-Severin.
REŞIŢA – Problemele şantierului de la kilometrul 7, deja foarte cunoscute, se pare că mai au destul până să se apropie de sfârşit. Deocamdată, aici va urma o perioadă de pauză.
REŞIŢA – Lucrările pentru reabilitarea Parcului Industrial de pe Valea Ţerovei vor fi executate de către Hidroconstrucţia Caransebeş.
REŞIŢA – Timişorenii nu se pot lăuda cu o grădină zoologică. Noi nu avem investitorii lor, dar ne putem lăuda cu o grădină zoologică. Grădină care, din păcate, riscă să fie închisă din cauza neînţelegerii dintre consilierii locali.
REŞIŢA – Cititorii ziarului Timpul s-au interesat în legătură cu sumele contractelor de credit gestionate de către Consiliul Judeţean. La cererea noastră, am primit anumite informaţii, care, sperăm, vor clarifica această problemă.
BĂNIA – Cei 35 de membri ai Ansamblului Folcloric „Cununiţa“ pregătesc spectacolul pe care-l vor susţine, cu ocazia sărbătorii Paştelui, pe scena Căminului Cultural din comună.
REŞIŢA – Ultima partidă a etapei a XXII-a a Ligii Naţionale de handbal, încheiată cu victoria la limită a reşiţenilor în faţa galonatei Dinamo, a revigorat lupta pentru podiumul clasamentului, echipa reşiţeană apropiindu-se la două puncte de partenera de miercuri, 28 martie a.c.
REŞIŢA – Pe 29 martie 2007, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, (IJJ), împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin, (CPECA), având sprijinul Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin şi al Liceului de Artă ,,Sabin Păutza“, a organizat la Sala Lira din Reşiţa, o sesiune de informare şi comunicare intitulată ,,Tuturor ne pasă“, privind combaterea consumului de substanţe nocive, la care au fost invitaţi să participe elevi de la majoritatea liceelor din municipiul Reşiţa. ![]()
ORADEA - Deşi preşedintele Kiss le-a spus atât ziariştilor, cât şi consilierilor judeţeni că moştenitorii contelui Pongracz nu ar revendica retrocedarea în natură a Castelului de la Cadea, lucrurile nu stau chiar aşa.
