În fiecare an, în data de 26 iunie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii sărbătoreşte Ziua internaţională împotriva abuzului de droguri şi a traficului ilicit.
Duru vine pe 15 iulie să vadă dacă putem primi licenţa. Din momentul în care s-a anunţat că UTA va juca în prima divizie, la stadionul UTA au început lucrările.
Vin vremuri grele pentru românii care nu au masinile în regulã. Începând cu 1 iulie 2006, autovehiculelor care nu au inspectia tehnicã periodicã (ITP) sau asigurare obligatorie de rãspundere civilã (RCA) li se suspendã dreptul de înmatriculare.
Duminică, la ora 10,10, pe strada Baader din Timişoara, M. Mircea, de 35 ani din oraş, în timp ce conducea un autoturim VW Touareg a accidentat grav un motociclist.
Baschetbalistele Aradului au mari şanse să evolueze în ediţia din acest an a Fiba Eurocup.
Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara organizează începând de joi, 29 iunie Târgul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii – TIMM 2006.
Bolnavii din spitalele timişorene nu vor mai fi nevoiţi să sufere din cauza căldurii în această vară.
Comitetul de selecţie din cadrul Prefecturii Timiş s-a întrunit în şedinţa de jurizare a candidaturilor organizaţiilor neguvernamentale.