Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2006

Browsing

TIMIŞOARA – Toţi porcii vor fi vaccinaţi şi ştampilaţi! În 20 decembrie medicii veterinari din judeţul Timiş vor începe o campanie de vaccinare împotriva pestei porcine.

ARAD – Serviciul parcări din cadrul primăriei şi-a intrat deja „în pâine”. Până au fost aplicate pe maşinile parcate fără plata taxei nu mai puţin de 50 de înştiinţări.

ORAVIŢA – Zilele trecute, în trecere prin Oraviţa, am dorit să aflăm şi noi părerea locuitorilor în legătură cu unele dintre problemele locale. Lucru ciudat, dar, cu puţine excepţii, locuitorii acestui oraş s-au arătat destul de reticenţi să discute cu noi.

TIMIŞOARA – Compania de termoficare Colterm îi anunţă cu întârziere pe timişoreni că nu au avut apă caldă şi căldură în 4 şi 5 decembrie din cauza unor lucrări care se fac la reţea.

REŞIŢA – Filiala Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române organizează vineri, 8 decembrie a.c., de la ora 17.00. la Sala „Lira“ a Liceului de Artă „Sabin Păutza“, concursul „Cine ştie olimpism, câştigă“.

REŞIŢA – Echipa reşiţeană der handbal Universitatea Reşiţa, antrenată de prof. Cristian Busuioc, va întâlni duminică, pe teren propriu, liderul Diviziei A de handbal Feminin, CSM Sibiu, într-o partidă constând în etapa a V-a a returului I din Divizia A de Handbal Feminin.