Compania British Airways a anunţat, ieri, introducerea a şapte zboruri săptămânale adiţionale către aeroportul Heathrow, din Londra.
Modelul Dacia Logan Break, în versiunile cu cinci şi şapte locuri, a fost lansat, miercuri, 4 octombrie 2006 pe piaţa românească. Săptămâna trecută, noul model a fost expus la Salonul Mondial de la Paris, unde a stârnit nu doar interesul, ci şi îngrijorarea competitorilor.
Miercuri, 4 octombrie 2006, în sala de şedinţe a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-a semnat un acord între Consiliul Judeţean şi Prefectura Caraş-Severin, în vederea iniţierii unui parteneriat judeţean pentru ocuparea forţei de muncă şi incluziune socială.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana” au intervenit ieri, în jurul orei 22:30 pentru stingerea unui incendiu declanşat în Sinagoga de pe strada Primăriei.
O treime din IMM-urile din judeţ reuşesc să promoveze astfel de produse.
Prefectul Gavril Popescu a emis un ordin prin care impune constituirea unei scheme cu riscurile teritoriale din judeţul Arad. Este vorba, potrivit prefectului, „de un plan prin care se doreşte identificarea suprafeţelor din judeţ în care există pericol major de inundaţii şi alte aspecte legate de vicisitudinile naturii”.
Compania arădeană se regăseşte pe locul 45 în „Topul 100 cele mai bune companii pentru care să lucrezi” întocmit de revista Capital.
