CARAŞ-SEVERIN – Cele din aprilie, de exemplu, luna cu cele mai puţine avertizări meteorologice din acest an!
O nouă nouă avertizare COD PORTOCALIU pe care figurează şi judeţul nostru a fost emisă, azi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Urmând unei avertizări COD GALBEN de caniculă, ea este valabilă până joi la ora 10 şi vizează o instabilitate atmosferică accentuată, care se poate manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70-90km/h şi izolat peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale care, în intervale scurte de 1 până la 3 ore pot totaliza 30-40 l/mp şi izolat peste 50-60 l/mp.
Evident, fiind vorba de vreme, cele indicate în avertizare se pot confirma sau infirma, total sau parţial. Ţinând cont că sunt vizate şi judeţele Timiş, Mehedinţi, Gorj şi Dolj, e foarte posibil ca eventualele fenomene să nu se manifeste cu aceeaşi intensitate peste tot. Drept care, e posibil să fie emise şi avertizări RO-Alert zonale.
Fără a face o evaluare a modului în care s-au confirmat ele, în general, putem reţine că, în ultimele două luni, au fost emise (şi recepţionate la Reşiţa, cel puţin) zece astfel de avertizări, din care patru doar în intervalul 13-14 iulie. În ceea ce priveşte avertizările meteorologice emise de ANM de la începutul acestui an şi până azi, judeţul nostru a fost vizat de 93 de atenţionări distincte în 64 de zile (în medie una la trei zile). A fost vorba despre 62 de atenţionări COD GALBEN, 26 COD PORTOCALIU şi 5 COD ROŞU. Exceptând luna curentă, în care au fost emise până acum 17 avertizări în 11 zile, luna cu cele mai multe avertizări din acest an a fost iunie (19 în 14 zile), în timp ce luna aprilie s-a dovedit mult mai puţin capricioasă decât îi este faima: 6 atenţionări în patru zile. Şi acelea de vânt, ninsori şi vreme rece, cărora poate că le ducem, unii, dorul.
JCS-Walter Fleck
FOTO: Playtech