Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În declaraţia sa politică, reprezentantul cărăşenilor în Camera Deputaţilor le reaminteşte guvernanţilor că acest plan nu serveşte intereselor proprii, ci nevoilor ţării!

Considerând că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este făcut de guvernanţi la voia întâmplării, deputatul cărăşean Romulus Marius Damian (PSD) a făcut o declaraţie politică în care atacă acest program ca fiind un „potenţial eșec al Guvernării PNL-USR PLUS-UDMR“. Reprezentantul cărăşenilor în Camera Deputaţilor spune că România urmează să primescă de la Uniunea Europeană un ajutor total de 29,2 miliarde de euro, din care puțin mai mult de jumătate reprezintă împrumuturi cu dobândă avantajoasă, iar restul sunt fonduri nerambursabile. În condiţiile în care ţara noastră are în acest moment cea mai mare nevoie de susţinere pentru dezvoltare, „guvernanții noștri se prezintă în fața Comisiei Europene cu un Plan Național de Redresare și Reziliență la voia întâmplării“, susţine Damian.

În declaraţia sa politică, parlamentarul argumentează: „Dovada că aceștia nu au fost capabili să scrie proiecte concrete care să aducă României fondurile necesare reprezintă eșecul în negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene. Din fericire, mai avem încă timp până la depunerea oficială pentru a contura un plan care să conțină propuneri concrete legate de investițiile pentru construirea sistemelor de irigații, a proiectelor de infrastructură rutieră și a celor din rețeaua de gaze, proiecte în domeniul energiei regenerabile, în sănătate și educație. Dar pentru aceasta este nevoie de dialog cu partenerii sociali, cu Parlamentul, cu partidele politice, pentru a putea așeza pe masa Comisiei Europene un Plan Național de Redresare și Reziliență bine conturat, care poate fi implementat în calendarul dat și care să servească nevoilor țării. (…) Țin să le reamintesc guvernanților actuali că Planul Național de Redresare și Reziliență nu servește intereselor proprii, ci nevoilor țării ai cărei reprezentanți au fost aleși să fie, iar din respect pentru cetățeni le cer să dea drumul unei dezbateri serioase pe această temă“.

JCS-A.G.