REŞIŢA – Investiţiile pentru transportul energiei electrice prin judeţ se lovesc de ariile protejate, care ar trebui ocolite.
Veniturile companiei naţionale de transport al energiei electrice, Transelectrica, din alocarea capacităţii de interconexiune au scăzut de aproape trei ori, de la aproape 150 milioane lei în 2008 la puţin peste 50 milioane lei în 2012.
Cel mai mare procent mediu realizat a fost de 51% în cazul exportului pe graniţa cu Serbia, celelalte graniţe fiind utilizate mult mai puţin. Acum, Transelectrica are în curs de derulare mai multe proiecte de investiţii pentru creşterea capacităţii de interconexiune, precum realizarea celei de a doua linii de interconexiune de 400 kV cu Serbia numită LEA 400 kV Reşiţa-Pancevo. Or, interconexiunea trece de la Porţile de Fier spre Arad prin două parcuri naţionale, plecând dintr-un parc natural.
Aşadar, protecţia mediului şi a ariilor protejate are un cuvânt greu de spus pentru amplasamentul stâlpilor, deşi o parte din linie ar trece prin aceeaşi locaţie ca şi cea veche. Zilele trecute, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului a avut loc o şedinţă pentru studiul de evaluare adecvată, urmând ca, în scurt timp, să aibă loc dezbateri publice în Mehadia, Bozovici şi alte localităţi implicate.
Deşi studiul de impact asupra mediului este programat pe mai târziu, administraţiile parcurilor vor trebui să-şi dea acordul de principiu. Or, oficialii Transelectrica se bazează pe ideea că transportul energiei electrice reprezintă interes naţional. Discuţiile se vor purta în consiliile ştiinţifice şi… diferenţa dintre încă o pierdere sau câştig e dată de avizul acestora.
Flavius Rotariu