REŞIŢA – Atunci când ies la cumpărături, reşiţenii studiază întâi de toate preţul. Prea puţini se uită după E-uri.
Industria alimentară din ce în mai plină de chimicale ne poate îmbolnăvi. Cu toţii cunoaştem pericolele, însă puţini dintre noi studiem etichetele produselor atunci când ne aflăm la cumpărături.
Ce-i drept, etichetele sunt deseori greu de citit, iar unii ar putea spune că pentru a face acest lucru ar avea nevoie de o lupă. Chiar şi aşa, pentru majoritatea cumpărătorilor, nu compoziţia produsului este importantă, ci preţul său. În cel mai bun caz, oamenii urmăresc termenul de valabilitate. „Mă uit la preţ, nu neapărat la etichetă. Fiind pensionară, am un venit care nu-mi permite să fac multe mofturi la cumpărături, chiar dacă sunt preocupată de propria-mi sănătate. Studiez şi etichetele, însă nu pentru a vedea ce conţine produsul, ci pentru a mă asigura că termenul de valabilitate nu a expirat“, aflăm de la Doina Izvernari, în vârstă de 67 de ani. Acelaşi lucru aflăm şi de la Ana-Maria Cornea: „Verific întotdeauna termenul de valabilitate, pentru că mi s-a întâmplat de câteva ori să nu fiu atentă şi să constat, odată ajunsă acasă, că iaurturile erau cam acre“.
Tânăra de 19 ani recunoaşte că şi dacă ar da o mai mare atenţie etichetei, tot nu ar înţelege compoziţia produsului cumpărat, deoarece nu cunoaşte nici unul dintre aditivii folosiţi în industria alimentară. Mioara Mutu, în schimb, este de părere că românii cumpără mâncare la întâmplare, fie pentru că nu au o educaţie în acest sens, fie din raţiuni financiare. „E adevărat că alimentaţia sănătoasă costă, însă, prefer să cumpăr mai puţin dar mai bun. Eu am şi diabet, aşa că am foarte mare grijă la alimentaţie. Sunt şi informată, şi ştiu cât rău ne pot face aditivii alimentari. Consum întotdeauna fructe şi legume de sezon şi încerc, pe cât posibil, să cumpăr de la micii producători locali, care nu-şi erbicidează culturile. Şi pentru că în mezeluri sau în produsele gata preparate se ascund cele mai multe E-uri, încerc să le evit pe cât posibil. De exemplu, de sărbătorile de iarnă eu cumpăr carne din carmangerii şi îmi fac singură cârnaţii, toba şi alte preparate. E mai sigur aşa“.
Aditivii alimentari, cunoscuţi în limbajul uzual şi ca E-uri, reprezintă orice substanţă naturală sau chimică ce nu este consumată ca aliment în sine şi nu este folosită ca ingredient constituent al unui aliment, dar care se adaugă intenţionat, cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportării, stocării sau în timpul altei modificări aplicate unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel sau altul caracteristicile alimentelor.
Şi, deşi se cunoaşte că sunt nocivi pentru sănătate, unii aditivi sunt permişi în România. Printre aceştia se numără E239 (posibil cancerigen), E621 (glutamat de sodiu, care se găseşte în supele instant concentrate, mezeluri şi în unele condimente; are efecte neurotoxice şi poate provoca migrene şi crampe) şi E102 – tratrazina (colorant galben pentru băuturi, muştar şi gem, care poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic).
FACT BOX
Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii. Îi enumerăm pe cei mai răspândiţi:
edulcoranţii – pentru îndulcit
coloranţii – pentru a schimba sau a da culoare (E100-E180)
acidifianţii – dau un gust uşor acid
corectorii de aciditate – cresc sau diminuează aciditatea
emulgatorii – asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare (E400-E500)
conservanţii – întrzie sau impiedica alterarea alimentelor. (E200-E290)
corectorii de gust si de miros – schimba/imbunatatesc mirosul si gustul alimentelor
propulsorii – unele gaze ce servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje
gaze de ambalaj – asemănătoare aerului
Roxana Bălan Nafiru