Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Peste 20 de scări de bloc cu zece etaje din Reşiţa vor fi reabilitate termic cu fonduri europene.

În ultima şedinţă din septembrie, consilierii locali reşiţeni au aprobat, în unanimitate, o serie de hotărâri privind aprobarea cheltuielilor legate de proiecte de creștere a eficienței energetice a mai multor blocuri de locuințe de pe strada Horea. Dacă în trecut primarul Reşiţei insista ca preşedinţii asociaţiilor de locatari să se implice în depunerea de proiecte pentru atragerea de fonduri europene pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor, odată împlinit obiectivul, Ioan Popa şi-a cam pierdut din entuziasm. Motivul este legat de costurile mari pe care administraţia locală le va avea de suportat pentru blocurile care urmează a se reabilita termic.

La început, am tras foarte tare de aceste proiecte şi am fost şi apostrofat când ele au picat. De ce nu mi le mai doresc eu atât de mult acum?! Deoarece contribuția noastră este foarte mare. O dată pentru că noi, Primăria, suportăm 25%, şi îi credităm pe cetățeni pe o perioadă de cinci ani cu încă vreo 20%. Deci, pentru noi, este o sarcină foarte mare! Se pare că o să avem undeva la 30 de scări de bloc cu zece etaje pe finanțări cu fonduri europene“, a declarat, de curând, Ioan Popa.

Finanţarea europeană a acestor proiecte nu ar fi fost posibilă fără munca depusă de echipa Serviciului „Proiecte Europene“, din cadrul Primăriei Reşiţa, şi implicarea celor de la Direcţia Juridică.