E plină politica de trepăduși care au lucrat toată viața la stat. Oameni pe care dacă îi iei din mediul lor natural și îi arunci în jungla privată, n-ar rezista o lună.
Păi, frate, la privat nu merge cu învârteli, cu combinații, cu „timpul trece, leafa merge”. La privat nu „merge și-așa”. Nu, nenică, la privat trebuie să demonstrezi, altfel zbori! Pune-l pe unu’ din ăsta care toată viața a purtat hârtii și a mutat praful dintr-un birou în altul să „bage ca eroul” la privat. Ar zbura și de la întors burgerii pe grătarul de la McDonald’s!
În mediul privat, incompetența și impostura sunt penalizate, nu încurajate, ca la stat.
Cam asta e diferența dintre Romeo Dunca și cei care „cerșesc” voturi din postura de eterni slujbași ai statului. Dunca a demonstrat că e performant, ca antreprenor, din perspectiva companiei pe care a fondat-o acum 30 de ani. Nu mai are nimic ce să-și demonstreze sieși. Trebuie doar să continue să arate că poate fi un manager de județ la fel de bun precum a fost de companie. Atât.
Care sunt diferențele dintre o companie privată și o instituție de stat? Ne-o spune chiar Romeo Dunca: „Sunt două lumi diferite: la Dunca Expediții se lucrează procentual mai mult, adică aproape toți oamenii care vin la serviciu își fac treaba; la Consiliul Județean sunt încă destui care nu prea își fac treaba, dar acum avem mai mult de jumătate care efectiv muncesc, stau după program și fac treabă. La Consiliul Județean, avem rezultate cu oameni mult mai puțini decât în trecut. În primul rând, faptul că a scăzut numărul angajaților s-a văzut și la economiile pe salarii. Iar angajații care au rămas lucrează și mai în draci. Gândiți-vă că avem număr dublu de certificate de urbanism, am dat autorizații de construire, avem proiecte, suntem cu 7 drumuri în licitație, cu 7, da? În situația în care noi, când am venit în 2020 la Consiliul Județean, n-am găsit nimic. Sau ce am găsit erau DALI-uri care n-au nicio legătură cu realitatea, au fost doar plătite fără să ne putem folosi de ele.”
Se înțelege clar diferența de mentalitate a angajatului din privat versus cel de la stat. Omul din privat vine la muncă setat pe îndeplinirea obiectivelor, n-are timp de Solitaire sau Angry Birds, că s-ar putea să zboare. Pe când, la stat, sunt armate de funcționari care nici ei nu-și cunosc rolul, darămite să facă și treabă, dacă șefii le permit să frece menta.
O altă diferență între cele două lumi? Viteza de luare a deciziilor: „În privat, când am semnat contractul, am luat 200 de camioane o dată și am rezolvat tot, și de atunci, de exemplu, Procter & Gamble lucrează cu Dunca Expediții, de acum 10 ani. La Consiliul Județean, a șasea oară am pus pe ordinea de zi să cumpăr un excavator cu tocător și cu o cupă de șanțuri, ca să pot să curăț pe marginea drumurilor. Șase ședințe, șase ordini de zi, șase documente, ca să-și bată joc de noi Crina?! Dar nu își bate joc de noi, își bate joc de județ!”, a declarat Romeo Dunca într-un clip postat recent pe YouTube.
Romeo Dunca a intrat și în detalii financiare: „Cu o astfel de investiție de 130.000 de euro și cu un băiat isteț căruia poți să-i dai 6.000 de lei în mână, cu două ajutoare și cu 200 de litri de motorină, am putea face toaletarea pe drumul pentru care Știka i-a dat lui Atlas Marcaje 200.000 de euro. Pentru un singur drum de nici 40 de kilometri (Reșița-Grădinari), 200.000 de euro ca să-l toaleteze! Păi eu aia o fac în două săptămâni cu un utilaj, cu motorină și cu trei oameni! De ce nu vor? Pentru că vor să rămână drumurile netoaletate. Ăsta cred eu că e motivul lor: să nu se facă!”
Așadar, ȘASE ședințe pentru un rahat de excavator! Să ne gândim cam cât de repede ar zbura oamenii ăștia dacă ar face șase ședințe despre cum trebuie pusă marfa pe raft, la Kaufland.
Te și miri că Romeo Dunca vrea să lucreze încă patru ani cu astfel de oameni. Să ia în continuare decizii în plen alături de niște indivizi care promovează astfel de politici (manageriale) păguboase, cum doar la stat mai poți găsi. Dar Dunca vrea să continue, întrucât știe că poate să ne scape de asemenea metehne. Mai cu seamă dacă alegătorii, cetățenii din Caraș-Severin, îi vor sancționa la urne, în 9 iunie, pe Crina & comp. (PE)
Comandat de PNL Filiala Caraş-Severin. Executat de SC NV WOTAN MEDIA SRL. Cod mandatar financiar 21240015