Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În urma unei finanțări obținute de la Guvern, comuna Carașova va avea una dintre cele mai moderne piste de biciclete!

Cu bani din PNRR, administrația locală din Carașova va amenaja în intravilanul localității o pistă de biciclete de peste 3 km lungime, obiectivul de investiții putând astfel să deservească mai multe obiective turistice importante aflate în zonă. Valoarea totală a contractului se ridică la 1.610.673,01 lei, iar în urma organizării licitației publice, societatea Edifice Build SRL a fost desemnată să execute lucrările. Potrivit reprezentanților Primăriei Carașova,
contractul de lucrări, semnat de curând, are o durată de 47 de luni, perioada fiind defalcată în 11 luni termen de execuție și 36 de luni termen de garanție.

„Investiția propusă se realizează în intravilanul localității Carașova. Pista de biciclete va avea o lungime de 3 km și va deservi direct următoarele obiective importante din localitate: Izvorul Sf. Maria din Lourdes, izvoarele Cefarovaț și Lazarovaț, zona centrală a localității Carașova, precum și intrarea în Rezervația Naturală Cheile Carașului. Acest obiectiv de investiții are ca scop creșterea confortului și fluenței traficului de bicicliști pe raza localității Carașova și asigurarea unor condiții de desfășurare a traficului auto și de biciclete în siguranță. Totodată, se urmărește îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor comunei prin modernizarea căilor de transport (piste pentru biciclete) și îmbunătățirea calității mediului din zona de implementare a proiectului prin reducerea poluării.“, transmite Primăria Carașova.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu