REȘIȚA – În etapa a XXII-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, CSU Reșița a învins pe CSU Oradea cu scorul de 26-20 (12-11).
CSU Reșița a continuat seria victoriilor, alte trei puncte importante fiind obținute vineri după-amiază, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava. Handbalistele antrenate de profesorul Cristian Busuioc nu s-au lăsat intimidate de o echipă care a avut în componență unele jucătoare experimentate, cu meciuri în prima ligă, în cupele europene sau la echipa națională și au obținut o victorie concludentă, conturată în nultima parte a meciului. Oradea nu a condus nici măcar o dată pe tabela de marcaj, oaspetele reușind cel mult să egaleze. După 12-11 la pauză pentru CSU Reșița a urmat un început echilibrat de repriză secundă, dar gazdele s-au desprins din nou (20-15 în minutul 41), moment în care dinspre banca orădeană s-a solicitat time out. Deși echipa oaspete s- apropiat la două goluri (21-19, în minutul 51), elevele antrenorului Cristian Busuioc au gestionat cum trebuie finalul de meci și au câștigat detașat, obținând încă trei puncte care le-a dus peste Oradea în clasamentul Seriei B.
„Trebuie să recunoaștem că ne-am desprins abia pe finalul jocului. Am avut momente în care nu ne-a mers în special atacul, am ratat mult, n-am găsit soluții. Dar fizic am rezistat până la final și cu o apărare bună și câteva faze de contraatac am reușit să ne desprindem pe tabela de marcaj. A contat foarte mult și accidentarea sportivei Beatrice Kovari, de la începutul jocului. Una peste alta, consider că am obținut o victorie meritată în fața unei echipe care are în componență nume sonore, cum sunt Cetățeanu, Vârtic, Beșe. Le felicit pe fete pentru victoria obținută și trebuie să fim cu gândul la etapa următoare, când vom avea un meci foarte dificil la Târgu Mureș. Suntem neânfrânți de patru etape, sper să continuăm șirul victoriilor și, de ce nu, să ne menținem pe o poziție în partea superioară a clasamentului”, a spus prof. Cristian Busuioc.
Accidentarea handbalistei Beatrice Kovari, din primele minute, a dat emoții gazdelor. „Nu știm deocamdată cât de gravă este accidentarea handbalistei noastre. A încercat pe final de meci să reintre, însă a acuzat dureri. Sper să nu fie ceva grav, pentru că este vorba de un picior la care a avut deja o intervenție chirurgicală, fiind vorba de ligamentele încrucișate”, a mai precizat prof. Cristian Busuioc.
CSU Reșița: Delia Roman, Alexandra Popescu, Andra Ioța – Alina Cristea (8), Simina Vezentan (4), Cătălina Dumitrescu (4), Beatrice Kovari (2), Alexandra Bucur (2), Iulia Bledea (2), Denisa Ion (2), Marinela Prykop (1), Daiana Gaiu (1), Claudia Baldovin, Gianina Iung, Adriana Voina.
În urma victoriei de vineri, CSU Reșița a urcat pe locul 5 al clasamentului, cu 30 de puncte. Alte rezultate înregistrate în etapa a 22-a: Național Rm. Vâlcea – CSU de Vest Timișoara 31-26, SCM Timișoara – Olimpic Tg. Mureș 36-24, Minaur Baia Mare – ASC Corona 2010 Brașov 34-25. Meciul CS Dacia Mioveni 2012 – ACS Crișul Cișineu-Criș e programat sâmbătă, 31 martie, de la ora 13:30. ACS Odorheiu Secuiesc și FC Argeș stau în această etapă.
În etapa viitoare, CSU Reșița va întâlni miercuri, 4 aprilie, pe Olimpic Târgu Mureș, în deplasare.