Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbalistele antrenate de prof. Cristian Busuioc au pierdut duminică, 3 aprilie, scor 16-32, cu CSU Cluj-Napoca, în etapa a XIX-a a Divizie A, Seria B! În urma acestei înfrângeri, CSU Reșița se află pe locul 7, cu 15 puncte. Clujul, una din formațiile care se luptă să promoveze, ocupă locul al doilea, cu 34 de puncte!

„Ne-am așteptat la acest deznodământ al partidei. Am întâlnit o echipă care mulți ani a evoluat în Liga Națională și care are ca și obiectiv să promoveze. Din păcate, fetele au intrat timorate în joc. Am avut în ambele reprize mai multe minute în care n-am reușit să înscriem și am făcut foarte multe greșeli. De asemenea, s-a acumulat și oboseală la echipă. La acest joc am avut doar două schimbări și ne-a fost greu să facem față unei echipe precum este cea din Cluj-Napoca. Victoria oaspetelor a fost meritată, iar noi trebuie să trecem cât mai repede peste această înfrângere. Am avut momente în acest meci în care am arătat ca o echipă de junioare. Probabil am făcut un meci mai slab și din cauza presiunii. Avem încă jucătoare care se află la început de seniorat și s-a văzut acest lucru. Cum am mai spus, cu doar două schimbări ne-a fost greu să punem adversarul în dificultate. În continuare avem un program foarte încărcat și mă bucur că am terminat meciul fără accidentări. Sper că nu este nimic grav la Nicole Eremici. Miercuri vom juca la Turda, iar la sfârșit de săptămână vom evolua acasă, împotriva echipei ASA Târgu Mureș. Ne propunem să facem un meci bun la Turda, deoarece vom întâlni un adversar care este de nivelul nostru. De asemenea, vrem maximul și din meciul cu Târgu Mureș de acasă”, a declarat prof. Cristian Busuioc.

Universitatea Reşiţa: Alexandra Popescu, Andra Mureşan, Crina Asaftei, Maia Eremici (1), Daiana Giuca (1), Rebeca Vlădăşel (9), Iulia Bledea (1), Irina Ciobanu (1), Marinela Prycop, Timeea Dumitrache, Narcisa Diaconescu, Ioana Şiman, Simina Buzzi (2), Laura Dumitrescu (1).

Următorul joc pentru reșițence va fi miercuri, 6 aprilie, în deplasare, cu CS L. Rebreanu Turda.

JCS-Ștefan Moraru