Caraş-Severin, Romania

ANINA – Cele mai bune echipe din Liga a IV-a Caraș-Severin s-au întâlnit în etapa a XIX-a, de la sfârșitul săptămânii trecute! CSO Anina a trecut cu scorul de 2-1 de ACS Magica Balta Caransebeș, goluri Hardău și Străin pentru gazde!

În acest moment, ambele echipe sunt la egalitate de puncte, 52, însă gugulanii rămân deocamdată pe primul loc, deoarece au un golaveraj superior. Pe locul 3 se află Banatul Ocna de Fier, cu 40 de puncte.

Până la finalul campionatului mai sunt de disputat trei etape. Anina mai are de jucat meciuri cu ACS Nera Bozovici, AS Foresta Armeniș și ACS Rapid Buchin. De cealaltă parte, formația cartierului Balta Sărată va mai evolua împotriva echipelor CS Moldova Nouă, CS Oravița și AS Banatul Ocna de Fier.

„Duminică a fost o adevărată sărbătoare la Anina, cu lume multă așa cum nu a fost de mulți, mulți ani la un meci de fotbal. A fost un joc echilibrat, între cele mai bune echipe din Liga a IV-a Caraș-Severin, cu multe faze de poartă, încheiat în cele din urmă cu victoria echipei noastre! Cu această victorie am egalat la puncte Magica Caransebeș, înainte cu trei etape de finalul campionatului, noi fiind singura echipă care a reușit să o învingă. Nu pot decât să îmi felicit echipa pentru acest parcurs extraordinar la care nu se aștepta nimeni acum un an de zile. Dar, prin muncă, dăruire, devotament pentru club și oraș, am reușit să aducem echipa acolo unde îi este locul, în lupta pentru primul loc. În tribune a fost un adevărat spectacol, iar acest lucru i se datorează unuia dintre sponsori, Viorel Contescu, care s-a implicat personal și împreună cu galeria celor de la CSM Reșița, condusă de Marcel Guscă, și cu galeria noastră Peluza Sud, au făcut un spectacol extraordinar, iar fotbaliștii noștri au fost încurajați și susținuti pe tot parcursul meciului. Felicitări și galeriei celor de la Magica, care a făcut ca spectacolul să fie complet! Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Mulțumim președintelui AJF-CS, domnului Viorel Lolea și președintelui CJA, Dan  Miholcea, care au făcut eforturi extraordinare să aducă o brigadă de arbitri care să facă față unui asemenea meci, fără să fie discuții din partea celor două echipe. A fost un arbitraj impecabil! Mulțumim Primăriei Anina și sponsorilor noștri!”, a declarat Nelu Badea, antrenorul echipei CSO Anina.

JCS-Ștefan Moraru