REȘIȚA – Elevii lui Leontin Doană au învins clar pe CSM Lugoj, într-un meci amical.
CSM Școlar Reșița a câștigat clar amicalul disputat recent în Valea Domanului, în compania unei echipe de liga a treia, CSM Lugoj. Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin s-a impus cu 3-0, toate golurile fiind marcate în repriza secundă. Echipa care se dorește a fi continuatoarea celebrei CSM Reșița, autoarea unor pagini memorabile din istoria fotbalului cărășean, și-a propus să promoveze în Liga a III-a. Un obiectiv pe care gruparea din Valea Domanului nu are voie să-l rateze, susțin asta chiar și oficialii echipei ce vrea să readucă Reșița în prim-planul fotbalului. CSM Școlar Reșița a demonstrat că poate face față în eșalonul al treilea, acolo unde speră să evolueze din sezonul viitor.
Al doilea meci din această iarnă dintre CSM Școlar și CSM Lugoj (locul 7 în Liga a III-a, Seria a 4-a) a fost câștigat clar de elevii lui Leontin Doană, cu Flavius Costescu autor a două goluri spectaculoase, în minutele 51 și 66. Cea de-a treia reușită a „Școlarilor” i-a aparținut lui Vichente Marcu, în minutul 86. CSM Școlar Reșița a început meciul în formula: Petruț, B. Szijj, Banac, Covăsală, Negrei, Ciucur, Breșneni, Costachi, Liuba, Doană, Costescu. Au mai intrat: Domăneanț, Curelea, A. Coviț, V. Marcu, C. Moți, Bloju, Țoțu.
Trei meciuri amicale a disputat CSM Școlar până în acest moment: 0-1 și 3-0 cu CSM Lugoj și 4-0 cu Minerul Anina. Următorul amical va fi pe 17 februarie, de la ora 15, cu Mama Mia Becicherecu Mic, posibil la Timișoara. În calendarul echipei reșițene, până la începerea returului Ligii a IV-a, mai figurează un amical cu Mureșul Deva, în deplasare, pe 25 februarie.
